Tragedie la locul de muncă în Ghimbav. O femeie a murit după ce a căzut într-un bazin cu apă

Lucrători din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă” și ”ucidere din culpă”.

În fapt, la data de 10 februarie a.c., o femeie în vârstă de 62 ani, angajată în calitate de laborantă la o societate comercială din orașul Ghimbav, județul Brașov, aflată în timpul programului de lucru, în timp ce ridica probe de apă din bazinul cu apă uzată, s-a dezechilibrat și a căzut în bazinul cu adâncime de 3,90 metri.

Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul persoanei, cadavrul acesteia fiind ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Cu privire la acest incident au fost anunțați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Vom reveni cu detalii

sursa foto: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI