Un accident rutier grav s-a produs luni seară în jurul orei 23.00 pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov. O femeie în vârstă de 54 de ani a fost acroșată mortal de un autoturism.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, la momentul producerii accidentului victima era angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe o trecere de pietoni.
Citește și: Accident mortal azi noapte în Brașov. Femeia lovită de mașină pe 13 Decembrie a murit
Din neatenție, șoferul nu a văzut-o la timp și a lovit-o.
În ciuda eforturilor depuse de medicii SMURD ajunși la fața locului, victima nu a răspuns la manevrele de resuscitare.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
foto arhivă – caracter ilustrativ