FOTO-Comportament sexual explicit în fața unor copii din Brașov, ieșiți la joacă pe strada Dealul Morii

Un bărbat din Sânpetru a fost prins de polițiștii locali, după ce a săvârșit acte sexuale explicite în faţa unor minori ieșiţi la joacă în zona străzii Dealul Morii.

La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de intervenție a Poliției Locale Brașov l-a depistat cu ușurință pe individ în urma informațiilor transmise de dispecerul de serviciu.

În drum spre locul indicat inițial, tot dispecerul le-a comunicat agenților, că persoana în cauză ajunsese în preajma Școlii Generale nr. 5.

La apariția polițiștilor locali, bărbatul de 42 de ani a grăbit pasul și a profitat de faptul că în stația Sanitas era oprit un autobuz, s-a urcat, crezând că astfel scapă de urmăritori.

La rândul lor, oamenii legii au reușit să intre în mașină și l-au invitat să coboare din mijlocul de transport în comun.

Agenții au procedat, apoi, la predarea celui în cauză, pe baza unor documente operative, polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii cu exactitate a faptelor comise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...