Consumatorii de droguri din Brașov, în atenția Poliției: Două flagrante și doi șoferi depistați sub influența stupefiantelor

Consumatorii de droguri din municipiul Brașov au intrat în atenția Poliției. Mai multe persoane au fost depistate fie sub influența stupefiantelor, fie în timp ce își cumpărau droguri. 

Comunicatul IJP Brașov

Duminică, în jurul orei 08,45, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov, în timp ce efectuau activități de patrulare, au observat pe strada Cezar Boliac din municipiului Brașov, un bărbat în vârstă de 31 ani, din județul Covasna, care la vederea echipajului de poliție a avut un comportament suspect, aruncând țigara pe care o avea.

Concomitent, pe aceeași stradă, polițiștii au identificat un autoturism în care, doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv de 33 ani, din județul Covasna, dormeau. După efectuarea legitimării și a controlului corporal, asupra acestora a fost identificată o pungă transparentă care conținea mai multe fragmente de substanță vegetală, precum și o jumătate de pastilă de culoare galbenă.

Polițiștii au efectuat controlul autoturismului, în interiorul acestuia fiind identificată o pungă resigilabilă în care se aflau trei pastile de culoare galbenă.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea verificărilor, iar produsele au fost ridicate, urmând a fi înaintate, împreună cu  documentele întocmite, autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție, au identificat pe str. Fagurului din municipiul Brașov, un tânăr în vîrstă de 23 ani care ascundea un obiect sub îmbrăcăminte, iar în momentul interceptării, a aruncat bunul la o distanță de aproximativ 20 metri.

Polițiștii au efectuat activități de cercetare în zonă și au identificat obiectul, acesta fiind un recipient de plastic transparent, în interiorul căruia se puteau observa mai multe resturi de materie vegetală, uscate, de culoare verde.

Tânărul a fost condus la sediul poliției, în cauză fiind întocmite documente de depistare care, împreună cu produsele identificate, vor fi înaintate autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 09 februarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani din mun. Brașov, care conducea un autovehicul pe str. C-tin Dobrogeanu Gherea din mun. Brașov, jud. Brașov.

Existând suspiciuni că bărbatul ar fi  consumat substanțe psihoactive, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul fiind pozitiv.

La aceeași dată, în jurul orei 20.00, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 24 ani din mun. București, care conducea un autovehicul pe str. Calea București din mun. Brașov, jud. Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost, și de această dată, pozitiv.

În consecință, ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp.

sursa foto: monitorulcj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version