Femeie tâlhărită și agresată sexual în Făgăraș prin metoda „îmbrățișării”. Două persoane reținute

Joi, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au reținut pe o perioadă de 24 de ore doi bărbați, în vârstă de 34 ani, din municipiul Făgăraș, jud. Brașov.

În fapt, o femeie din municipiul Făgăraș a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliul său, pe strada Negoiu din Făgăraș, a fost abordată de doi bărbați necunoscuți, iar sub pretextul faptului că se cunosc, unul dintre aceștia ar fi îmbrățișat-o, timp în care celălalt bărbat, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras telefonul mobil din buzunarul hainei.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat autorii faptei, iar în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie calificată” și ”agresiune sexuală”, dosar instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de infracțiuni, Poliția Brașov vă recomandă următoarele:

Dacă aveți bani asupra dumneavoastră, țineți-i într-un loc greu accesibil.

Evitați să ţineţi portofelul/ telefonul mobil/ banii în buzunarul de la spate al pantalonilor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii.

Evitaţi pe cât posibil zonele aglomerate. Atunci când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.

Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul.

Fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută se apropie prea mult de dvs, pretinzând că este o veche cunoștință și insistă să vă îmbrățișeze!

sursa foto: banatulazi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version