Locuitorii de pe strada Carpaților din Brașov sunt în stare de șoc, după ce au aflat de tragedia produsă în această dimineață.
Un bărbat în vârstă de 37 ani și-a luat în brațe fiica de numai 3 luni și jumătate și s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc .
Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat faptul că aceștia au suferit leziuni incompatibile cu viața.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incidentului.
Cel mai probabil, este vorba de o sinucidere.