Taximetrist reținut în Brașov după ce a cheltuit banii de pe un card găsit în mașină

Vineri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au reținut un bărbat în vârstă de 48 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ”furt calificat” și ”efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos”.

În fapt, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr, cu privire la faptul că portofelul în care se afla o sumă de bani, documente de identitate, precum și un card bancar, i-ar fi dispărut în timp ce se deplasa pe raza municipiului Brașov, cu un autoturism care funcționa în regim taxi.

Surse judiciare au declarat pentru observatorulbv.ro că persoana care a furat portofelul este chiar taximetristul

Ulterior acestui fapt, de pe cardul bancar au fost efectuate tranzacții bancare de la trei societăți comerciale.

În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei, iar la data de 17 ianuarie  a.c., pe baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut  pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version