Polițist din Brașov, eroul zilei de Crăciun: A salvat de la moarte o femeie rănită, dintr-un apartament plin de fum

Crăciunul este perioada dăruirii, a iubirii manifestate față de aproape sau față de necunoscuți, a ajutorului oferit fără așteptări.

O poveste frumoasă  de Crăciun, care întărește ideea că în această perioadă minunile prind contur, este și cea a agentului de poliție Florin Rusu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov- Biroul Rutier.

La data de 25 decembrie, în jurul orei 00.45, în timp ce se întorcea la domiciliul său din județul Vaslui, municipiul Huși, a simțit un miros puternic de fum pe scara blocului în care locuiește.

Condus de emoție și spirit civic, acesta a identificat sursa fumului, respectiv, imobilul unei persoane în vârstă. Apropiindu-se de ușa locuinței, Florin a auzit strigătul de ajutor al persoanei, a apelat de îndată autoritățile competente și fără a sta pe gânduri, a procedat la pătrunderea în locuință. În interiorul locuinței cuprinsă de fum, a găsit o femeie, conștientă, ce avea nevoie de îngrijiri medicale, ca urmare a unei căzături, iar pe aragazul acesteia a fost găsit realul motiv al fumului dens.

Femeia a fost preluată de către un echipaj medical sosit la fața locului și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agentul de poliție Florin Rusu, în vârstă de 29 ani, este încadrat la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov-Biroul Rutier din data de 16 ianuarie 2017.

Îl felicităm pentru spiritul civic de care a dat dovadă! Cu siguranță, de acest Crăciun își va aminti și peste ani cu bucurie în suflet!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version