Modificări legislative care intră în vigoare în ianuarie 2020: În ce condiții polițiștii îți pot intra în casă, fără mandat

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:

a) dacă este în uniformă, prin prezentarea verbal a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte;

b) dacă este în ținută civilă, prin prezentarea datelor prevăzute la lit. a), precum și a legitimației de serviciu sau a insignei.

Prin excepție, atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, polițistul își face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil.

În acest caz, intervenția polițistului se face prin anunțare:<<Poliția!>>.

Polițistul este îndreptățit să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentantului legal, pentru:

a) a salva viața sau integritatea corporal a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;

b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;

c) a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explosive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indica că acesta se află în acel spațiu;

d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află  în acel spațiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...