Șoferi la un pas de coma alcoolică, la volan prin Brașov. Polițiștii au deschis dosare penale

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 62 ani, care a condus un autoturism pe bdl. Saturn din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,45 mg/l alcool pur.

La data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 17,40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 52 ani, care a condus un autoturism pe str. Apollo din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia testării conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului  în aerul expirat, rezultatul a fost 0.95 mg/l alcool pur.

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au depistat în flagrant, la data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 20.45, pe str. Avram Iancu din comuna Hărman, jud. Brașov, un bărbat care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,59 mg/l alcool pur.

La data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, lucrători din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 45 ani, care a condus un autoturism pe raza stațiunii Predeal, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,56 mg/l alcool pur.

 Toți conducătorii auto au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

sursa foto: desteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version