Sfaturi utile de la Poliția Brașov. „Hoții îți invadează intimitatea”

Campania de prevenire a furturilor din locuință ”HOȚII ÎȚI INVADEAZĂ INTIMITATEA” va fi lansată în municipiul Brașov în data de 11 decembrie 2019 și se va derula până în luna februarie 2020. Campania își propune să informeze populația cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe.

Conceptul creativ al iniţiativei din acest an folosește o tehnologie de actualitate, consumată de toate grupele de vârstă, care stârneşte interes și expune beneficiarii la o experiență cât mai reală.

Targetul este reprezentat de cei ce locuiesc în imobile tip bloc din mediul urban, cu precădere în zonele unde astfel de fapte au fost sesizate într-un număr mare. Mesajele preventive vor fi diseminate prin intermediul principalelor mijloace de informare în masă, în cadrul unor întâlniri directe cu publicul ţintă şi prin organizarea de acţiuni în locuri publice.

În contextul actual, transmiterea informației în rândul populației și asimilarea acesteia este tot mai greoaie, având în vedere cantitatea mare de mesaje care pleacă spre aceasta pe diverse canale și timpul scăzut de atenție pe care oamenii sunt dispuși să îl mai ofere. De aceea, s-a agreat varianta valorificării unei tehnologii noi, atractivă pentru toate categoriile de cetățeni. Realitatea virtuală (Virtual reality/VR) se referă la ambianțe tridimensionale create artificial, pe calculator sau prin filmare cu aparatură specială, care oferă o simulare a realității atât de reușită, încât utilizatorul poate căpăta impresia de prezență fizică aproape veridică în anumite locuri reale sau imaginare.

Filmul realizat oferă spectatorilor posibilitatea să asiste la o secvență de furt dintr-o locuință.

De asemenea, va fi realizat un conținut pentru rețelele de socializare, dedicat exclusiv campaniei, respectiv #acasainsiguranta.  

Pentru a preîntâmpina să deveniți victime ale infractorilor de furturi din locuințe, Poliția Brașov recomandă:

Dacă locuiești la bloc :

Încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să nu permită accesul, din exterior, la șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;

Dacă locuiești la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți.

 Mai mult, solicită administrației :

  • Montarea unui interfon la intrarea în scară și utilizarea în mod corect pentru a ști exact cine intră în clădire;

  • Dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare;

  • Iluminarea bună a holurilor și a palierelor blocului.

În plus, dacă locuiești la casă, poți opta pentru :

  • Supraveghere video în exterior, care sa înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei;

  • Iluminare cu senzori de mișcare;

  • Protecție perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curte.

Atenție! Și lumea virtuală este parte din viața noastră, motiv pentru care recomandăm:

  • Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;

  • Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necu- noscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;

  • Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...