Furtună pe facebook printre medici, stârnită de chirurgul Laurențiu Belușică

Afirmaţia îi aparţine medicului chirurg Laurenţiu Beluşică de la spitalul clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti. Doctori din toată ţara au reacţionat după ce colegul lor a scris pe Facebook că mulţi medici „au ajuns sa ascundă şi sa fure investigaţiile paraclinice” doar pentru a nu trata cazurile dificile.

Medicul chirurg Laurenţiu Beluşică a postat pe grupul de Facebook „Medici gata de orice -) be smart be open be a doctor be you” următorul mesaj:

„Un coleg de la un spital mic din ţară, care nu doreşte să fie cunoscut în Facebook, mi-a transmis o situaţie cu care se confruntă des. Colegi din anumite specialităţi, de când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, nu mai vor să muncească şi caută diferite motive evitând bolnavii grei pe care îi îndrumă spre alte spitale chipurile mai dotate. Au ajuns să ascundă şi să fure investigaţiile paraclinice pentru a evita contactul iminent cu astfel de pacienţi dificili. Am întrebat, se întâmplă şi în alte părţi.

Evident că aceasta este cauza, aşa cum am spus şi eu de la început, şi anume faptul că mărirea chiar justificată a salariilor fără schimbări majore ale sistemului comatos de multă vreme, o să conducă la anomalii care se reflectă asupra pacientului, a spitalului (aglomerarea unor spitale terminus) ca şi a medicului curant care se alege într-o gardă cu un pacient greu pe care nu-l poate rezolva.

Soluţii? Păreri? Acesta reprezintă un punct de vedere personal, vă rog să nu daţi cu pietre, doar cânt la pian”, a scris chirurgul Beluşică.

Citește articolul integral pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
parau brasov

Pârâul Graft, deviat temporar din zona După Ziduri pentru studii geotehnice

Pârâul Graft a fost deviat temporar din zona După Ziduri, în vederea efectuării unor studii geotehnice necesare completării documentației finale.Primăria Brașov a anunțat, vineri,...
concurs Poiana Brașov

Adrenalină la altitudine: antrenament cu Forțele Speciale în Poiana Brașov

Primăria Brașovă anunță că, în zilele de 14 și 15 februarie, zona din apropierea Centrului de Agrement din Poiana Brașov se transformă într-o veritabilă...
ninsori ANM

Ger, ninsori și intensificări de vânt în județul Brașov. Anunțul ANM

Vremea va fi deosebit de rece în acest weekend. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi atenționări de ger, ninsori, intensificări de...
accident

Accident pe DN1, la Predeal. Trafic oprit

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe DN1, pe raza localității Predeal, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. Circulația rutieră este oprită...
ninsori ANM

Ninsori și vânt puternic în zona de munte din Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenționări de vreme rea. La munte, la altitudini de peste 1700 metri, nu vor lipsi...
cresa

Creșa nr. 10 din Brașov se redeschide

Creșa nr. 10 Brașov se redeschide, luni, 26 ianuarie 2026, după ce au fost finalizate lucrările la instalația de apă.După finalizarea lucrărilor de reparații...
partie poiana brasov

Cod galben de ger. Atenționare ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă atenționare de cod galben de ger. Avertizarea este valabilă inclusiv în județul Brașov.Atenționarea ANM...