O profesoară de matematică din Brașov a recurs la un gest extrem, după o ceartă cu fiul ei, care suferă de probleme psihice. Femeia l-ar fi înjunghiat, iar apoi ar fi încercat să se sinucidă, conform stirileprotv.ro.
În urmă cu câteva zile, ar fi izbucnit un scandal între profesoara de 60 de ani și fiul ei de 34 de ani, în apartamentul în care locuiesc. Într-un moment de disperare, mama și-ar fi atacat fiul cu un cuțit, scrie presa locală.
După ce și-ar fi înjunghiat fiul cu un cuțit, femeia ar fi încercat apoi să își pună capăt zilelor și s-a aruncat în fața unui tren, fiind rănită grav, potrivit stirileprotv.ro.
Martorii care au asistat la momentul șocant au alertat autoritățile.
„Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă și era conștientă, i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului de către personalul medical, iar ulterior aceasta a fost transportată la spitalul județean Brașov”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.