60 de kg de cannabis în rezervorul unui camion (video DIICOT)

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților X.A., A.F. și H.H., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că, la data de 10.11.2019, inculpații X.A., A.F. și H.H. au transportat din Spania şi au introdus și pe teritoriul României, cantitatea de aproximativ 60 de kilograme de cannabis, în vederea comercializării.

Întrucât din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpații X.A., A.F. și H.H. urmează să introducă în țară droguri de risc, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București – Serviciul Antidrog au organizat o acțiune de prindere în flagrant.

În acest sens, în perioada 09.11.2019 – 10.11.2019, cei trei inculpați au fost depistați având mai multe întâlniri atât în parcarea unui centru comercial din capitală, cât și într-un restaurant din apropierea autostrăzii A1.
În vederea asigurării succesului activităţii infracţionale, la data de 09.11.2019, inculpații A.F. și H.H, cetățeni albanezi, în vârstă de 39 și 41 de ani, au efectuat mai multe servicii de patrulare pe autostrada A1 pentru a se asigura că nu sunt urmăriți până în locația în care s-a deplasat (de la vama Nădlac) și inculpatul X.A., cetățean grec, în vârstă de 47 de ani, cu un cap tractor în care era transportată cantitatea de cannabis.

La data de 10.11.2019, cei trei inculpați au avut o nouă întâlnire într-o benzinărie de pe autostrada A1, de unde s-au deplasat către șoseaua de centură a Bucureștiului. La locaţia respectivă, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București – Serviciul Antidrog au procedat la oprirea acestora în trafic.

În urma verificărilor efectuate, într-unul dintre rezervoarele capului tractor condus de către inculpatul X.A. au fost descoperite 38 de pachete ce conțineau fragmente de natură vegetală. Din rezultatele analizelor efectuate a rezultat faptul că, în interiorul celor 38 de pachete, a fost identificată cantitatea de 60 de kilograme de cannabis.
În cadrul activităților desfășurate, au mai fost ridicate, în vederea continuării cercertărilor 8 telefoane mobile, 8 cartele sim, un pistol air soft, precum și suma de 1.130 euro și 500 lei.

La data de 12.11.2019, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților X.A., A.F. și H.H. pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, față de un alt inculpat, cetățean român, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...