Copil de 5 ani rătăcit pe o pârtie din Predeal. Misiune a jandarmilor montani, cu final fericit

Un copil în vârstă de 5 ani s-a rătăcit, vineri, de mama sa, pe o pârtie din Predeal. Jandarmii s-au mobilizat într-o misiune contracronometru. Copilul a fost găsit în mulțimea de turiști. „Vreau la mama”, le-a spus micuțul jandarmilor.

Radu și Vasile, jandarmi montani, se aflau vineri în patrulare pe Pârtia Clăbucet, când au fost opriți de o turistă care, speriată și panicată, i-a rugat s-o ajute să-l găsească pe fiul ei de 5 ani care a plecat de lângă ea și pe care nu-l mai găsește.

„Imediat colegii noștri au plecat în căutarea minorului și cu sprijinul primit de la ceilalți jandarmi aflați pe pârtie, au reușit ca în aproximativ 15 minute să-l găsească pe băiețel, la o distanță de 500 de metri de locul de unde se afla mama sa, pierdut și dezorientat în mulțimea de turiști”, a precizat IJJ Brașov.

„Vreau la mama!”, le-a spus copilul jandarmilor montani care au reușit, într-un timp scurt să-l găsească pe băiețel.

Jandarmii reamintesc faptul că, în mai puțin de o săptămână, este cea de-a doua întâmplare de acest fel, în care copiii se pierd de părinții lor în locuri aglomerate. Acesta este și motivul pentru care jandarmii recomandă adulților să acorde atenție sporită supravegherii minorilor, pentru evitarea unor situații care ar putea deveni periculoase sau chiar dramatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version