Risc însemnat de avalanșe în Bucegi. Un nou val de ninsori este anunțat în zona de munte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare de risc însemnat de avalanșe, atenționare valabilă inclusiv în Bucegi. Pe pantele suficient de înclinate se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici sau izolat posibil şi medii prin alunecarea zăpezii depuse recent peste straturile mai vechi, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

Avertizarea de risc însemnat de avalanșe este valabilă joi, până la ora 20.00, în zona Carpaților Meridionali.

La peste 1800 m, stratul de zăpadă depus în ultima săptămână a fost însemnat, local de peste 40 cm.

„Datorită vântului intens din zilele precedente, în zona crestelor sunt formate plăci de vânt, iar o parte din zăpadă a fost spulberată pe văi sau în zone adăpostite, creând acumulări mari. Stratul mai vechi, aflat dedesubt, este format din zăpadă întărită, având intercalate cruste de gheață”, a anunțat ANM.

Pe pantele suficient de înclinate se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici sau izolat posibil şi medii prin alunecarea zăpezii depuse recent peste straturile mai vechi, sau prin ruperea și alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

„În zona 1500-1800 m, stratul de zăpadă de dimensiuni moderate poate aluneca peste stratul mai vechi şi stabilizat şi astfel mai ales la supraîncărcări, vor fi condiții de avalanșe de mici dimensiuni”, a precizat ANM.

Răcire accentuată a vremii

Meteorologii au anunțat că vremea va continua să se răcească faţă de ultimele 24 ore, fiind apropiată de normalul termic al acestei perioade, iar la munte se va înregistra un nou val de ninsori.

„Cerul va fi temporar noros mai ales spre sfârşitul intervalului şi izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat în prima parte a intervalului, cu intensificări izolate de 60-70 km/h pe crestele din Carpaţii Meridionali şi sudul Orientalilor spre sfârşitul intervalului”, a anunțat ANM.

La altitudini de peste 1800 m, temperaturile minime vor fi de -14 la -12 grade Celsius, iar  temperaturile maxime de -8 la -5 grade Celsius.

La munte se vor înregistra intensificări ale vântului, iar rafalele vor atinge temporar 60-70 km/h pe crestele din Carpaţii Meridionali şi sudul Carpaţilor Orientali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...