Programul zilei de 1 decembrie la Brașov

Brașovenii sunt invitați la ceremonia militară și religioasă, care va avea loc pe b-dul Eroilor, și la retragerea cu torțe. Pentru buna desfășurare a acestor evenimente, vor exista restricții de circulație.

Pentru a marca Ziua Națională a României, Instituția Prefectului și Garnizoana Brașov organizează o ceremonie militară și religioasă, care se va desfășura pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00, și o retragere cu torțe pe traseul Biserica Neagră, str. Mureșenilor, b-dul Eroilor – Piața Tricolorului – b-dul 15 Noiembrie – str. Castanilor – str. Nicolae Titulescu – sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte ,,Sarmisegetusa”, eveniment care va începe la ora 18.00.

Pentru buna organizare a evenimentelor vor exista următoarele restricții de circulație:

30 noiembrie

ora 20.00 –  va fi restricționat accesul tuturor autoturismelor în parcările publice situate:

  • pe str. Lungă, tronsonul dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pe ambele laturi;
  • în Livada Poștei, inclusiv cele din zona Colegiului Național Aprily Lajos;
  • b-dul Eroilor, până la Teatrul Dramatic.

1 decembrie

ora 9.30 – se închide accesul rutier pe str. Lungă, tronsonul dintre Casa Armatei și cinematograful Astra;

ora 12.00 – se închide circulația pe b-dul Eroilor. Accesul spre Poiana Brașov se va putea face prin str. Crișan; ora 18.00 – se va restricționa circulația pe str. Mureșenilor, banda de coborâre, și se va circula pe dublu sens pe cele două benzi care urcă dinspre Livada Poștei spre Piața Sfatului. După aceea, pe măsură ce detașamentul cu torțe se deplasează spre sediul brigăzii, se va restricționa circulația pe prima bandă.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version