Brașovean înșelat prin metoda accidentul. A fost sunat și anunțat că fiului său urmează să-i fie amputate ambele picioarele

Organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciul de Investigații Criminale – Brașov au fost sesizate vineri prin plângere penală de către o persoană care reclama faptul că a fost victima unei infracțiuni comisă prin metoda ”Accidentul”.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 19.11.2022, în intervalul orar 19:00 – 20:00, în timp ce se afla singur la adresa de domiciliu, a fost apelat de către o persoană necunoscută, pe numărul de telefon fix, și i-a spus că este fiul său „Dan” și că urmează să-i fie amputate ambele picioare.

În continuare, discuția a fost preluată de către o persoană necunoscută care s-a recomandat a fi medic și care i-a comunicat persoanei apelate că operația este una costisitoare, fiind necesară toată suma de bani pe care aceasta o are în locuință.

Fiind conștientă că situația ce i-a fost expusă este una reală și fără a se interesa în mod direct de starea fiului său, persoana vătămată a înmânat suma de 5.000 de lei și 100 de dolari canadieni, pe care o avea în locuință, unei persoane de sex masculin necunoscută care s-a deplasat la adresa sa de domiciliu.

În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”înșelăciune”, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version