Cum a fost sărbătorit evenimentul „Mereu aproape, mereu împreună prin Erasmus+”-FOTO

Anul acesta, celebrarea ErasmusDays a reprezentat un eveniment încărcat de și mai multă bucurie și recunoștință pentru lucrurile frumoase pe care le-au experimentat și pentru oamenii speciali pe care i-au întâlnit de la ultima lor întâlnire. Cercul profesorilor se lărgește cu fiecare an care trece și numărul experiențelor Erasmus este din ce în ce mai mare.

Evenimentul „Mereu aproape, mereu împreună prin Erasmus+” a reunit profesori din șapte școli și patru județe. Din partea Școlii Gimnaziale Hălchiu au participat Monica Avadănii și Daniel Teodor Călin, din partea Liceului Tehnologic Carol I, Valea Doftanei, Ana Clara Grecu. Școala Gimnazială nr. 29 Galați a fost reprezentată de Alina Marilena Buduleanu, Școala Gimnazială George Palade din Ploiești de Diana Gheorghe, Școala Gimnazială Sfânta Vineri din Ploiești de Simona Iliescu, Școala Gimnazială Discovery Kids din Râmnicu Vâlcea de Mihaela Balint, Școala Gimnazială Recea de către Nelu Avram.

Ceea ce îi unește este dragostea pentru copii, bucuria de a experimenta, de a învăța, de a împărtăși lucrurile noi pe care le aflăm. Ana este ambasador E-Twinning, Erasmus, Techsoup pentru educație, Îndreptar digital și Quiver. Are o vastă experiența în proiectele E-twinning, drept urmare școala ei a obținut titlul de școală E-twinning. Proiectul E-twinning pe care îl are în derulare în prezent are ca temă istoria condimentelor. Primul lor proiect Erasmus, „Copilăria-vârsta inocenței, nu a violenței! Abordarea violenței, agresivității și a hărțuirii în școală” s-a încheiat și așteaptă evaluarea.

Alina este ambasador Scientix și Îndreptar digital și o mare iubitoare de proiecte E-twinning. A împărtășit din activitățile derulate în cadrul proiectelor „Our Treehouse School” și „I am the future”. Diana este ambasador E-twinning, Scientix și Îndreptar digital, cu multe proiecte Erasmus și E-twinning în derulare. Experiența frumoasă pe care a avut-o în cadrul proiectului KA1 Digital Dynamic Cultural Dialog a reprezentat un exemplu valoros de bune practici. Școala ei a obținut acreditarea Erasmus anul trecut și deține și titlul de școală E-twinning.

Simona este ambasador Erasmus, provine dintr-o școală cu experiență valoroasă în proiecte europene, drept urmare are și titulatura de Școală Europeană. Prezentarea ei a evidențiat beneficiile acreditării Erasmus 2020-1-RO01-KA120-SCH-095760 și ale cursului urmat în cadrul acesteia, Digital Game-Based Learning and Augmented Reality for Schools, Barcelona, ce l-a avut ca formator pe Matt Johnston. Furnizorul de curs a fost Europass Academy.

Acest curs a reprezentat un moment de schimbare de perspectivă pentru Simona asupra instrumentelor digitale pe care acum le abordează cu deschidere, introducându-le cu plăcere și ușurință în lecțiile ei. Mihaela Balint este un om cu o poveste impresionantă, o profesoară de fizică cu experiență în proiecte europene încă de pe vremea proiectelor Comenius, ce face miracole în școala ei. Materialele create alături de colegii și elevii ei în cadrul proiectului „Exploring the Curriculum Through Nature Programs” sunt o sursă valoroasă de bune practici. În prezent are în derulare un proiect care vizează educația pentru un viitor sustenabil „Let it Grow!”.

Școala Gimnazială Hălchiu a prezentat experiențele minunate pe care elevii și profesorii le-au avut în primul al de acreditare al proiectului FUSION 2021-1-RO01-KA121-SCH-00019063: mobilitatea realizată la Osnovna škola Hvar cu 15 elevi, Croația în perioada 26-29.04.2022, mobilitatea din Bydgoszcz, Polonia realizată cu 12 elevi, din perioada 3-7 octombrie 2022 și cursul de formare „A Satisfying School Experience” din Florența, Italia, la care au participat 3 profesori în perioada 4-8.07.2022 și care s-au bucurat de un formator fără egal, Susan Gagliano, care a creat momente memorabile. ErasmusDays 2022 și-a îndeplinit scopul, acela de a conecta oameni pasionați de ceea ce fac, care au trăit experiențe relevante și care sunt gata să inspire și alți profesori. Revedere plăcută si anul ce vine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...