Poliţiştii din judeţul Braşov au demarat, luni, o anchetă, după ce doi soţi din Codlea au fost găsiţi inconştienţi în casă. Apelul la 112 a fost făcut de nora celor doi, care nu reuşea să-i contacteze. Femeia nu a putut fi salvată.
„În această dimineaţă, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112 de către o femeie cu privire la faptul că nu îi poate contacta pe socrii săi, care locuiesc în municipiul Codlea, judeţul Braşov”, a transmis, luni, IPJ Braşov.
Cea care a sunat la numărul unic de urgențe este nora pensionarilor.
„Întrucât uşa locuinţei era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuinţă de către pompierii aflaţi la faţa locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconştienţă, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani şi o femeie, în vârstă de 65 ani, soţ şi soţie, ambii din municipiul Codlea, judeţul Braşov”, a mai transmis sursa citată.
Femeia în vârstă de 65 de ani a fost găsită înjunghiată mortal, iar bărbatul a fost preluat şi transportat la spital, în stare gravă.
În prezent, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Ipotezele luate în calcul de anchetatori
Femeia de 65 de ani a fost înjunghiată mortal, iar soțul ei, rănit și el, abia mai respira când pompierii au intrat în locuința celor doi. Militarii au intrat pe geam, alertați de nora pensionarilor, potrivit stirileprotv.ro.
Criminaliștii coordonați de un procuror fac cercetări în apartamentul de la etajul doi, unde a avut loc crima, pentru a desluși ce s-a întâmplat.
Cei doi soți au fost văzuți ultima oară duminică, când s-au întors de la o plimbare prin pădure. Chiar s-au mândrit unei vecine cu ciupercile pe care le-au găsit.
Nora lor i-a sunat luni dimineață, dar nu i-au răspuns. Stabiliseră anterior să meargă să ia apă de izvor, așa că s-a dus direct la ei.
Ușa era închisă și cuplul nu a deschis. Femeia a sunat la 112, iar pompierii intrați pe geam au găsit înauntru urmele unui adevărat măcel.
Femeia era moartă, dar soțul ei de 67 de ani, deși inconștient, trăia. Amândoi au fost înjunghiați de mai multe ori.
Deocamdată nu se știe dacă între ei a avut loc o luptă sau dacă e vorba de un alt agresor care ar fi încuiat ușa în urma lui.
Vecinii spun că oamenii erau liniștiti și civilizați, nimeni nu i-a auzit certându-se vreodată.
Bărbatul suferea de depresie, spun ei, și ar fi urmat un tratament.