Un bărbat mascat ajutat de un minor de 15 ani au spart sediul un firme din Tărlungeni

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” și ”complicitate la furt calificat”.

Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că în noaptea de 26/27 august 20222, un bărbat, în vârstă de 30 ani, ce purta mască pe față, împreună cu un tânăr, în vârstă de 15 ani, ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială din localitatea Tărlungeni, județul Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras un aparat electronic pentru plăți facturi în care se afla suma de 3.035 lei. Activitatea infracțională le-ar fi fost înlesnită de către un alt bărbat, în vârstă de 42 ani, care i-ar fi ajutat să transporte bunul sustras.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția de Poliție Rurală Feldioara, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Biroul de Investigații Criminale au desfășurat ample  activități investigativ-operative pentru identificarea, depistarea și probarea activității infracționale a celor trei persoane bănuite de sâvârșirea faptei, iar la data de 28 august a.c., polițiștii brașoveni au efectuat 4 percheziții domiciliare la adresele de domiciliu ale suspecților.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați în vârstă de 30 ani, respectiv 42 ani au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior, la data de 29 august a.c., instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 zile față de bărbatul, în vârstă de 30 ani.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version