Tentativă de omor și ultraj la Brașov: Jandarmi atacați cu un cuțit de un bărbat recalcitrant

Sâmbătă dimineață în urma unui apel 112 un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov a fost redirecționat să intervină pentru aplanarea unui conflict între doi bărbați, în localitatea Hărman.

Ajunși la fața locului jandarmii au identificat agresorul, plin de sânge și cu un cuțit în mână. La vederea forțelor de ordine, persoana în cauză a încercat să fugă prin spatele casei, dar pentru că nu a reușit a încercat să lovească membrii echipajului.

Acesta a fost somat să arunce cuțitul din mână, dar nu s-a supus somației devenind și mai agresiv, motiv pentru care s-a trecut la folosirea mijloacelor din dotare.

După epuizarea celorlalte mijloace de intervenție a fost necesară utilizarea armamentului din dotare prin executarea unui foc de avertisment în plan vertical în vederea dezarmării agresorului și imobilizării acestuia.

După executarea focului de avertisment, agresorul a arucat cuțitul peste gardul din spatele casei, moment în care acesta a fost imobilizat.

La fața locului era prezentă o ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanei agresate, acesta prezentând mai multe plăgi la nivelul corpului și a fost transportat la UPU Brașov pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvarșirea infracțiunii de tentativă de omor și ultraj de către organele judiciare.

Agresorul a fost arestat preventiv luni:

Solutia pe scurt: În baza art. 226 al. 1 Cod de Procedură Penală raportat la art. 223 al. 2 Cod de Procedură Penală şi art. 202 al. 1, 3, 4 lit. e Cod de Procedură Penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi, pe cale de consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului MATEICIUC BOGDĂNEL, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – tentativă de omor prev. de art. 188 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 32 al. 1 Cod penal – ultraj prev. de art. 257 al. 1, 4 Cod penal raportat la art. 206 al. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.08.2022 şi până la data de 19.09.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului MATEICIUC BOGDĂNEL”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...