Acasă Eveniment Șase turiști accidentați în weekend în Poiana Brașov

Șase turiști accidentați în weekend în Poiana Brașov

0

Șase persoane au avut nevoie de intervenția echipajelor Salvamont Poiana Brasov în acest weekend, fie pe traseele de drumeție, fie pe cele trei trasee de downhill deschise vineri

În cazul turiștilor, accidentele – traumatisme ale gleznelor – au fost cauzate de încălțămintea necorespunzătoare

In primul caz, a fost vorba despre o persoana care cobora de pe varful Postavaru, iar din cauza incaltarilor inadecvate, care nu au sustinut glezna, a calcat stramb, suferind un traumatism de membru inferior.

În cazul practicanților de downhill, aceștia purtau echipament corespunzător, care i-a ferit de accidente mai grave, însă tot au suferit traumatisme și, în unul dintre cazuri, chiar pieerderea tempăorară a stării de conștiență și amnezie

Toate persoanele accidentate au fost coborâte de salvamontiști la baza muntelui, de unde au fost preluate de echipajele SMURD, în vederea transportului la spital.

Coordonatorul Serviciului Salvamont, viceprimarul Sebastian Rusu, le readuce aminte turiștilor importanta utilizării echipamentului adecvat:

„Readucem în atenția turiștilor importanța folosirii unor încălțărri adecvate, pentru orice plimbare în zona montană. Pe lângă faptul ca talpa lor este concepută special pentru a oferi o aderență sporită pe suprafețe specifice, lățimea și înălțimea mai mari asigură o stabilitate superioară a gleznei, reducând considerabil riscul de alunecare și accidentare.

Totodată, recomandam folosirea traseelor montane marcate, în detrimentul pârtiilor de schi. Chiar dacă în cazul celor din urmă deplasarea poate părea mult mai facilă, înclinația și acoperirea lor cu iarbă sau pietre instabile le fac de fapt mult mai periculoase.

De asemenea, practicanților de downhill le recomandăm nu numai să poarte echipamentul adecvat, ci și să își aleagă traseele potrivite îndemânării și experienței lor, pentru a nu se expune inutil unor riscuri prea mari, ce pot duce la accidentări grave”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version