Acordarea de vouchere pentru populaţia vulnerabilă – Ordonanța va fi adoptată luni în Guvern

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de astăzi se află și proiectul de Ordonanţă privind acordarea de vouchere pentru populaţia vulnerabilă. Această măsură este inclusă în pachetul economico-social „Sprijin pentru România”.

Este vorba despre măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat despre voucherele pentru populaţie că ”proiectul e pe circuitul de avizare, iar valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, fiind 2,8 milioane persoane care vor beneficia de acest sprijin. Distribuirea cardurilor va începe la 1 iunie.”

Pentru că măsurile au tot întârziat, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, despre voucherele pentru persoanele vulnerabile, în valoare de 50 de euro, că ”în mod categoric, se vor primi aceste vouchere de la 1 iunie de către populaţie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...

Acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat...

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat din Brașov. Potrivit unui comunicat...
stona

Cum se poate transforma radical o baie cu piatră naturală. Sfaturi...

Ești în căutarea materialelor perfecte pentru amenajarea sau modernizarea unei băi? Nimic mai simplu! La STONA găsești o varietate de materiale din piatră naturală care sunt...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Coral Impex anunță demararea acțiunii de deratizare în Brașov

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Comunicatul Coral Impex În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...