Brașov: Tânăr în vârstă de 24 de ani reținut pentru proxenetism

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în colaborare cu Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “proxenetism”.

Din cercetările efectuate în cauză, a rezultat faptul că în perioada 2021 – 11 aprilie 2022, un tânăr, în vârstă de 24 ani din județul Constanța, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o tânără, în vârstă de 22 ani din județul Constanța, prin administrarea anunțurilor postate pe un site online, în vederea racolării clienților și prin asigurarea transportului la adresele persoanelor, aflate în municipiile Brașov și Râmnicu Vâlcea, precum și în alte localități din țară, obținând, în acest fel, foloase patrimoniale de pe urma practicării acestei activități.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că la data de 09 aprilie 2022, în timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Brașov, persoana vătămată ar fi fost agresată fizic de către tânărul, în vârstă de 24 ani, cu scopul de a o constrânge pe aceasta să practice în continuare prostituția.

Cu ocazia activităților procedurale efectuate în cauză, polițiștii au identificat în posesia tânărului bănuit de săvârșirea faptei, sume de bani despre care există suspiciuni că ar proveni din prostituție, precum și telefoane mobile, procedându-se la ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de 12 aprilie 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version