Colț de rai, în inima muntelui – Pensiunea Gabriela, Bran. Loc desprins, parcă, din basme, de unde nu ai mai vrea să pleci

Hai să descoperim împreună locurile magice din România noastră frumoasă! Adevărate colțuri de rai, rupte parcă din povești, departe de zgomotul și aglomerația urbană. Un astfel de loc idilic este pensiunea Gabriela din stațiunea Bran, satul Șimon. Cochetă, modernă, curată, complet utilată, perfectă pentru cei care vor să-și încarce bateriile pentru câteva zile.

Odată ajuns la pensiunea Gabriela nu ai cum să mai uiți peisajul care ți se va așterne în fața ochilor. Timpul, aici, parcă stă în loc. De la aerul curat, la liniștea ce îți umple sufletul și ospitalitatea gazdelor, care te fac să te simți „de-al casei”.

Pensiunea Gabriela se află la doar 2 kilometri de castelul Bran, într-o zonă splendidă, cu panoramă asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului. Este, cu siguranță, locul perfect pentru un sejur liniștit, departe de cenușiul orașelor, claxoane, poluare și agitația de zi cu zi.

Imaginează-ți doar cum e ca, din patul tău, dimineața, să poți admira măreția munților falnici, frumusețea pădurilor și limpezimea cerului, toate parcă create de natură să îți confere ție, călătorule, cel mai înălțător sentiment de bine.

Amplasarea pensiunii, retrasă de șosea, la circa 150 de metri, asigură   până și celui mai pretențios turist un sejur liniștit, departe de orice zgomot.

Și fiindcă, nu-i așa, călătorului îi stă bine cu drumul, atracțiile din zonă sunt, evident, Castelul Bran, dar și Peștera Liliecilor, Cascada la Chisatoare, ori Cetatea Râșnov. La doar cinci minute distanță de mers pe jos, te întâmpina renumitul Schit „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, loc de reculegere și regăsire sufletească.

Odată cazat la pensiunea Gabriela, rămâi impresionat de camerele curate, moderne și extrem de primitoare puse la dispoziție. Fiecare spațiu de cazare are televizor, cablu, internet wireless, baie proprie cu apă caldă non stop și încălzire centrală.

Pensiunea dispune și de o sală de conferințe pentru training și team -building, cu o capacitate de 40 de locuri și o sală de mese cu o suprafață generoasă, de 75 de metri pătrați.

Grădina este un loc absolut superb. Imensă, întinsă de 4500 mp, de-un verde crud primăvara, galben – aurit toamna și căptușită cu zăpadă pufoasă iarna, este locul perfect de odihnă, atât pentru cei mari, cât și pentru copii. Două foișoare construite în stil rustic, trei terase, șezlonguri, leagăn tobogan, trambulină, balansoar, baldachin, dar și un minunat foișor pentru împătimiții grătarelor.

Ospitalitatea celor de la pensiune se reflectă și în dragul cu care pregătesc bucate alese, preparate tradiționale și clasice, toate făcute cu produse sută la sută naturale. Ciorbe, tochituri, platouri țărănești, pește, brânzeturi proaspete, până la minunații papanași, ori pufoasele gogoși făcute cu atât suflet pentru turiștii pofticioși și dornici să mănânce „ca la mama acasă”.

Pentru cei care vor să își prepare singuri mâncarea, pensiunea Gabriela pune la dispoziție o bucătărie ce este dotată cu toate utilitățile, dar și întreaga veselă necesară. Practic, nimic din confortul de acasă nu lipsește aici.

A, și să nu uităm… Gazdele de la pensiunea Gabriela s-au gândit și cum să aducă tradiționalul pur românesc, acolo, fix în inima muntelui.

Un imens hot tub sau ciubăr din lemn pentru baie completează spațiul perfect pentru relaxare în grădină, iarna, iar vara, ineditul ciubăr este înlocuit cu o imensă piscină, unde te poți răcori, iar apoi relaxa pe șezlong pentru a „fura” din minunatul bronz de munte.

Oricând, gazdele de la pensiunea Gabriela, aflată în inima Branului, sunt bucuroase de oaspeți. Tot ce trebuie să faceți pentru a avea parte de un sejur de neuitat este să vă notați următoarea adresă: Bran, sat Șimon, strada Podul Șimon, nr 28. Nu înainte de a accesa pagina de Facebook Pensiunea Gabriela Bran, unde puteți găsi toate informațiile și ofertele de care puteți beneficia, admirând, totodată, și imagini absolut spectaculoase cu locul unde, odată ajuns, parcă nu ai mai vrea să pleci.

Fiindcă e clar, de pensiunea Gabriela, peisajele absolut superbe și ospitalitatea gazdelor, cu siguranță te vei îndrăgosti. Și vei vrea să revii. Iar și iar și iar…(P)

VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
stona

Cel mai mare depozit de piatră naturală din România se află...

Compania Algabeth deține în comuna prahoveană Brazi cel mai mare depozit de piatră naturală din România. Acesta se întinde pe o suprafață de peste 300.000...

Acțiuni de tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...