Braşovul, dat ca exemplu la CNN pentru felul în care îi primeşte pe refugiaţii din Ucraina

Centrul din Braşov în care sunt primiţi refugiaţii din Ucraina a fost dat ca exemplu la cunoscutul post de televiciune american CNN. Reporterului nu-i venea să creadă că oamenii sunt pregătiţi să hrănească chiar şi animalele de companie ale celor fugiţi din calea bombelor, potrivit adevarul.ro.

Municipiul Braşov a fost dat ca exemplu, în întreaga lume, pentru modul în care sunt trataţi refugiaţii fugiţi din Ucraina invadată de trupele ruseşti. Cunoscutul canal de televiziune CNN a prezentat în direct un reportaj de la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologia şi Incubator de Afaceri (CATTIA), unde primăria oraşului a organizat un centru de primire a refugiaţilor ucraineni

Canalul de televiziune american a trimis o echipă pentru a filma modul în care oraşul Braşov s-a organizat pentru a-i sprijini pe refugiaţii ucraineni. Reporterul Miguel Marquez i-a luat şi un scurt interviu viceprimarului din oraşul de la poalele Tâmpei, Flavia Boghiu.

„Acum două săptămâni, aici era un centru de afaceri, un incubator de afaceri. Acum este căminul a peste 250 de refugiaţi. Aici este un fel de zonă principală de servit masa. Oamenii în veste reflectorizante sunt voluntari. Sunt 700 de voluntari doar pentru acest centru şi unii dintr eei preiau ajutoarele, alţii le sortează. Aici este chiar şi un magazin unde lucrurile sunt gratis, astfel că tot ce este donat centrului este la dispoziţia refugiaţilor care vin şi îşi iau lucrurile de care au nevoie pentru ei, pentru familie, pentru câini sau animale de companie, este incredibil”, a transmis reporterul CNN.

Site-ul „Braşov pentru Ucraina”

La adresa https://ua.brasovcity.ro/ poate fi accesat site-ul iniţiativei „Braşov pentru Ucraina“, platforma care oferă toate informaţiile de care au nevoie refugiaţii ucraineni, dar care le este destinat şi braşovenilor care doresc să ajute, prin donaţii sau voluntariat.

Site-ul cuprinde două secţiuni. Cea în limba română le este destinată celor care doresc să ofere ajutor şi are inclus formularul de ofertă de ajutor lansat în urmă cu două săptămâni de primăria oraşului de la poalele Tâmpei

Secţiunea în limba ucraineană conţine toate informaţiile de care are nevoie un refugiat, începând de la numărul de telefon al call-centerului care funcţionează non-stop şi până la formulare de înregistrare, formulare pentru nevoi imediate sau pe durată mai lungă, informaţii despre transportul în comun din oraş – care este deja gratuit, în baza unui document de identitate, pentru refugiaţi – informaţii despre servicii medicale şi chiar despre evenimente organizate în Braşov pentru aceştia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...