În caz de război, bărbații între 18 și 60 de ani au obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare. Proiect al MapN

Ministerul Apărării va propune spre adoptare guvernului un proiect de lege privind declararea stării de criză. În caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război rezerva generală este alcătuită din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.

Potrivit documentului, citat de Europa FM, în funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate emite o hotărâre privind declararea stării de criză.

Situația de criză este definită drept ”situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială”.

Proiectul prevede că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani.

Nu în ultimul rând, este definită și rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război. Aceasta este formată, potrivit proiectului de lege, din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version