Polițist brașovean, condamnat la închisoare cu suspedare. Primea mită ca să nu rețină permise de conducere

Un polițist, agent la Poliţia Rutieră Braşov condamnat cu suspendare, după ce anul trecut a fost reținut pe motiv că a luat mită de la mai mulți șoferi, informează adevarul.ro.

Agentul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Pe lângă termenul de încarcerare de trei ani, fostul polițistul este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să frecventeze un program de reintegrare socială.

După ce a fost reținut timp de 24 de ore, pe 25 martie 2021, pentru luare de mită, inculpatul a solicitat ieșirea la pensie.

„La data de 25 martie a.c. (n.r. 2021), procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, după ce, în urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că poliţistul primise mită, de mai multe ori, de la conducători auto, constând în sume de bani, pentru a nu dispune măsuri de sancţionare contravenţională privind încălcarea legislaţiei circulaţiei pe drumurile publice.

În contextul cercetărilor efectuate, poliţistul a recunoscut comiterea faptelor şi a solicitat trecerea în rezervă cu drept la pensie. Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cercetările fiind efectuate în continuare pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, transmitea DGA într-un cominucat dat la acea dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...