Polițiști anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au prins miercuri în flagrant agent de poliție din cadrul I.P.J. Brașov – Secția 3 Poliție – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare în timp ce primea mită.
În cauză, dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unei sesizări transmisă unității de parchet de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către agentul de poliție, în cazul constatării unor încălcări ale normelor la regimul rutier, în urma căreia procurorul de caz a dispus activități de procedură penală în vederea realizării probatoriului.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 22 februarie a.c., polițistul a depistat o persoană care a săvârșit o contravenție în trafic și, pentru a nu aplica sancțiunea corespunzătoare, a stabilit o întâlnire pentru data de astăzi, când a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei cu titlu de mită.
În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea I.G.P.R. – D.O.S. Brașov.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.










