Femeie reținută pentru furt în Brașov

Polițiști din cadrul Secție4 și 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

În fapt, la data de 15 februarie 2022, în jurul orei 12,40, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale din municipiul Brașov cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex feminin, ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul societății, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

În continuarea activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoana ca fiind o femeie , în vârstă de 27 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version