Teren transformat în groapă de gunoi, descoperit de polițiștii locali în Triaj

Politiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activitate Comercială fac verificări permanente în Municipiul Brașov pentru a constata zonele insalubre de pe raza acestuia și a dispune remedierea situațiilor constatate.

În urma acestor verificari a fost identificat un teren în suprafață de 1500 mp situat pe str. Timis Triaj f.n., pe care au fost depozitate de-a lungul timpului deșeuri de toate tipurile. Au fost efectuate demersuri în vederea identificării proprietarului, care s-a dovedit a fi o societate comercială.

Aceasta a fost somată să salubrizeze și să igienizeze zona, în vederea menținerii stării de curățenie.

În urma somației emise de poliția locală, societatea comercială în cauză a luat imediat măsurile necesare pentru salubrizarea și igienizarea terenului.

Nerespectarea măsurii impuse reprezintă contravenție conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare, și se sancționează, potrivit art.96 alin.1, cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

stona

Construiești sau renovezi? Cum alegi piatra naturală potrivită pentru casa ta

Fie că vrei să construiești o casă de la zero sau renovezi spațiul în care locuiești, un lucru rămâne sigur: materialele alese vor face...

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...