Un accident rutier în urma căruia un adolescent în vârstă de 17 ani a fost rănit grav s-a produs luni în jurul prânzului în localitatea Vulcan din Brașov.
Potrivit ISU Brașov, victima a fost acroșată de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta.
În urma leziunilor suferite acesta a intrat în stare de inconștiență.
La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD, iar tânărul a fost intubat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.