Convoiul format din cei peste 100 de pompieri români a ajuns în Atena, pentru a veni în sprijinul salvatorilor care se luptă cu incendiile de vegetație uscată. Duminică are loc prima misiune a pompierilor români în zona Spathari. La această misiune vor participa în primă fază 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Ofițerii responsabili de coordonarea modulului de intervenție din România au intrat în legătură cu omologii lor eleni în vederea stabilirii locației și a modului de organizare a pompierilor români care vor acționa alături de celelalte module internaționale sosite în ajutor, în scopul limitării răspândirii incendiilor de vegetație care au pus stăpânire pe teritoriul grecesc, a anunțat DSU.
Prima misiune a pompierilor români în Grecia a început, duminică, în zona Spathari. La această misiune vor participa, în primă fază, 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne.
„Alături de ei vor fi 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, a mai precizat DSU.
În urma primelor discuții avute cu ofițerul elen, potrivit DSU, schimbarea personalului operativ este planificată a fi efectuată la 6 ore.
Totodată, reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.
Foto – sură – Facebook – DSU









