Tineri din Bacău, arestați preventiv la Brașov pentru furtul unor componente auto

Trei tineri din județul Bacău au ajuns în atenția polițiștilor din Brașov fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei trei sunt acuzați că ar fi sustras componente auto. Instanța a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de doi dintre cei trei tineri. 

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, potrivit IPJ Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 09.03 – 25.05.2021, persoane necunoscute ar fi sustras un număr de 4 componente ale unor autovehicule, fapte săvârșite pe raza municipiului Brașov. Cu ocazia activităților procedurale desfășurate, polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind 3 tineri, în vârstă de 16 ani, 21 ani și 24 ani din județul Bacău”, a precizat IPJ Brașov.

La data de 20 iulie 2021, potrivit IPJ Brașov, tânărul, în vârstă de 21 ani, a fost depistat, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

„În continuarea cercetărilor, la data de 22 iulie 2021, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Investigații Criminale Bacău, au pus în executare 2 mandate de aducere pentru tinerii, în vârstă de 16 ani și 24 de ani, aceștia fiind conduși la sediul Secției 3 Poliție Brașov, în vederea demarării procedurii legale în astfel de cauze”, a anunțat IPJ Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

La data de 23 iulie, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de doi dintre tineri, în vârstă de 16 ani și de 24 de ani.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, a mai anunțat IPJ Brașov. în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, după cum urmează:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version