UPDATE – Șapte ambulanțe, o descarcerare și două echipaje de pompieri mobilizate în Brașov la un accident în care a fost implicat un microbuz de călători

Cinci echipaje SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, o descarcerare și două echipaje de pompieri au fost mobilizate marți după amiază la un accident care a avut loc în județul Brașov și în care a fost implicat un microbuz de transport persoane. 

UPDATE: Potrivit IPJ Brașov, accidentul a avut loc pe DN 13,  la km 14,. 11 persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.  Unul dintre conducătorii auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0, cel de-al doilea șofer neputând fi testat până în acest moment.

Traficul este blocat pentru efectuarea de cercetări la fața locului.

UPDATE: 10 persoane se aflau în microbuz la momentul producerii accidentului. Printre ocupanți se numără cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani. Conducătorul autoturismului este persoana rănită mai grav.

Știre inițială

Potrivit primelor informații transmise de ISU Brașov, în coliziune a fost implicat un autoturism și microbuzul amintit. Evenimentul a avut loc între localitățile Brașov și Feldioara. 

Momentan nu se cunoaște starea victimelor, desfășurarea intervenției fiind una dinamică. 

Vom reveni cu detalii.

foto caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

sigla dna

Directoarea DSP Brașov, plasată sub control judiciar

Directoarea executivă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Braşov, Ancuţa Ofelia Blănaru, a fost plasată sub control judiciar, luni, 27 octombrie 2025. Potrivit rechizitoriului...
lucrari DN1

Restricții de trafic pe DN73, DN 13 și DN1, în județul...

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat noi restricții de trafic pe trei drumuri naționale din județul Brașov. Circulația este restricționată...
urs

Un turist canadian a fost atacat de un urs în Postăvarul

Autoritățile brașovene sunt în alertă sâmbătă, 25 octombrie 2025, după ce un turist canadian a fost atacat de un urs, în această dimineață, pe...
studenti Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”

Studenții de la Academia Forțelor Aeriene au depus jurământul militar

Momente impresionante, vineri, în Piața Sfatului din Brașov. Cu voce hotărâtă, studenții anului I de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” au rostit, în...
salvamontisti operatiune salvare

Operațiune dificilă pentru recuperarea a doi turiști în Piatra Craiului

Salvamontiștii din Zărnești au avut, joi noapte, o misiune dificilă, pentru recuperarea a doi turiști care s-au aventurat pe un traseu marcat cu tringhi...
protest studenti universitatea brasov

Protest al studenților de la Universitatea Transilvania

Mai multe sute de studenți, ai Universității Transilvania din Brașov, au ieșit în stradă pentru a protesta miercuri, 22 octombrie 2025. Aceștia sunt nemulțumiți...
perchezitii-descinderi-arestari_7b726.jpg

Percheziții DNA în Brașov la mai multe instituții publice. Suspiciuni de...

Procurorii DNA efectuează, joi, 18 percheziții la mai multe instituții publice. Cauza penală vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul...
cod-galben-vant-ninsori_6b43b.jpg

Cod galben de vânt în județul Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două atenționări de cod galben de vânt pentru județul Brașov. În zona de munte vor fi...