Nu sunt mulți specialiștii care au decis să explice detaliat ce se întâmplă cu instalațiile de oxigen din spitale, așa cum a reușit inginerul Anton Sterescu din Predeal. Domnia sa precizează că a proiectat astfel de instalații, iar problemele care apar sunt generate de mulți factori, principalul fiind intensitatea cu care sunt utilizate de aproape un an.
Anton Sterescu: ”Explic în calitate de inginer care a proiectat, acum mulți ani, instalații de oxigen și pentru spitale.
De asemenea, și ca fost bolnav de Covid formă gravă, internat recent 14 zile la SBI din Brașov. Covid este o boală la care administrarea de oxigen este obligatorie. Am trăit asta. Încerc să va explic:
1. Mai toate spitalele sunt dotate cu instalație de oxigen de înalta puritate, care constau într-un stocator de oxigen lichid, evaporatoare în care oxigenul lichid se evaporă și ajunge la presiuni apropiate de cea atmosferică, o rețea de distribuție prin conducte și puncte de consum în saloane unde, după ce trece printr-un vas cu apă, oxigenul este distribuit bolnavului. Oxigenul nu miroase și practic nu simți că aerul din jurul tău este suprasaturat.
2. Puțini știu că oxigenul nu arde, dar întreține o ardere intensă. Când suflati aer asupra unui grătar, observați cum se întețeste focul. Și este aer cu oxigen, nu oxigen pur! Sunt cuptoare electrice unde adaosul tehnologic de oxigen pur le ridică temperatura la 3200 grade!
3. Să vedem ce se întamplă practic în salonul bolnavilor: fiecare primeste orar între 5 si 20 litri de oxigen prin intermediul unui tub de plastic și o mască asezată pe figură. Din când în când, bolnavul scoate masca pentru a mânca, a merge la toaletă, a dormi sau alte varii motive. Între timp, oxigenul curge și înlocuiește mare parte din aerul din salon, se acumulează în haine, saltele, mobilier, etc. În acest moment este suficient să apară o mică flacără și totul se aprinde instant, inclusiv oamenii. Aprinderea este aproape instantanee, nu apuci să fugi iar senzorul de fum din salon nu apucă să dea alarma. Un alt scenariu, dar cu aceleași urmări dramatice, este ruperea unei conducte de distribuție sau deconectarea furtunului de la sursa de oxigen de pe perete, foarte posibilă în timpul somnului. Și pentru claritate: bolnavii nu au voie să iasă din salon, iar personalul medical intră protejat în costum de unică folosință.
4. Cât privește sursa de incendiu, aceasta poate fi un scurtcircuit, o aerotermă, bricheta unui fumător înrăit, ascuns prin baie, pentru că acolo nu sunt senzori de fum.
5. Ce am constatat în spital: nici bolnavii și nici asistentele sau femeile de întreținere nu cunosc cât de periculos este oxigenul într-un incendiu. Le-am explicat celorlalți 4 colocatari și celor două asistente acest mare pericol, atât am putut face.
6. Ce ar trebui făcut: instructaje temeinice cu tot personalul, afișarea în salon a unor reguli obligatorii folosirii oxigenului, aerisirea regulată a salonului chiar dacă prin asta se pierde căldura, montarea unor senzori de oxigen dacă spitalul își permite, nu în ultimul rând respectarea ad literam a instrucțiunilor fabricantului stocatorului de oxigen, el fiind cel mai competent în domeniu.
7. Nu știu dacă se practică, dar cred că măcar un curs de câteva ore, dedicat folosirii oxigenului, ar trebui obligatoriu predat la facultățile de medicină.”
Așadar, un inginer a încercat să explice pe înțelesul tuturor la cel pericol permanent se expun atât pacienții cât și personalul medical din fiecare unitate medicală dotată cu instalații de oxigen, indiferent de cât de modernă este o astfel de unitate.
Și cum cele mai multe spitale din România au zeci de ani și nu sunt prevăzute cu sisteme de ventilație, care să diminueze cât mai mult astfel de pericole, nu este exclus să ne mai confruntăm cu tragedii așa cum au fost ultimele două, de la Piatra Neamț și Matei Balș București.
