Doi bărbați din Făgăraș, trimiși în judecată pentru contrabandă cu țigări. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a doi bărbați, în vârstă de 47 ani și 51 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cercetați  în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu produse accizabile.

Dosarul penal sus-menționat, înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul S.I.C.E. Brașov, a vizat activitatea infracțională  a inculpaților, care ar fi desfășurat activități circumscrise deținerii și comercializări, în afara cadrului legal, de produse accizabile supuse marcării, respectiv țigarete provenite din contrabandă.

La data de 4 decembrie 2020, polițiștii brașoveni au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Făgăraș, județul Brașov, în urma cărora au descoperit, atât în interiorul locuințelor celor două persoane, cât și în autoturismele deținute de către acestea, aproximativ 17.560 de țigarete de diferite mărci, provenite din contrabandă, precum și suma de aproximativ 77.500 de lei.

Atât țigaretele, cât și sumele de bani au fost indisponibilizate, asupra acestora dispunându-se măsura sechestrului asigurator, prejudiciul creat bugetului de stat fiind recuperat integral. 

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior instanța a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30  de zile.

De asemenea, la domiciliul bărbatului de 47 de ani, a fost descoperită o cultură indoor de cannabis și instalații utilizate pentru dezvoltarea plantelor, fiind  declinată astfel competența către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...