Un accident rutier soldat cu trei victime s-a produs miercuri seara în Brașov, pe DJ 103 A, Tărlungeni – Brașov. Potrivit autorităților, în accident au fost implicate trei autoturisme.
În urma coliziunii, unul dintre cele trei autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Victimele au fost transportate la spital pentru primirea îngrijirilor de specialitate.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii cercetează cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.
ISU Brașov a intervenit la locul accidentului cu un echipaj de pompieri pentru asigurarea zonei, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Brașov.
