Bărbat reținut în Brașov după ce a furat dintr-un magazin

Duminică în jurul orei 16.35, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale amplasată pe raza municipiului Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul societății, trecând de linia caselor de marcat, fără a achita contravaloarea acestora.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea autorului faptei, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 64 ani, din județul Covasna.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii în cauză.

În baza probatoriului administrat, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...
Exit mobile version