Acțiuni pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, inclusiv pentru pomii de Crăciun. Filtre rutiere pe drumurile din județul Brașov

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai autorităților silvice, acționează pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, a anunțat, duminică, IPJ Brașov.

Polițiștii brașoveni au intensificat, în acest sfârșit de săptămână, acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.

„Acțiunile, care se desfășoară la nivel național, sunt coordonate de către Direcția de Ordine Publică a Poliției Române, iar activitățile sunt întreprinse la nivelul întregului județ Brașov. Astfel, sunt desfășurate activități prin constituirea de filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează verificarea modalității de respectare a prevederilor legale privind transportul și legalitatea documentelor de proveniență a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun. Totodată, în cadrul acțiunilor sunt verificați și agenții economici de profil”, a anunțat IPJ Brașov.

Polițiștii brașoveni vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice, potrivit IPJ Brașov, care a anunțat că acest domeniu este o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...