Autoritățile din Brașov au fost solicitate duminică după amiază să recupereze un cadavru ca plutea în lacul Noua din municipiu.
Potrivit ISU Brașov, trupul neînsuflețit a fost găsit prins sub gheața care se formase, într-o zonă în care apa nu era foarte adâncă.
Polițiștii au stabilit că victima este o femei în vârstă de 66 ani. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov, continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
