Sâmbătă, în urma apariției în mediul online a unor imagini în care apăreau mai multe persoane la o cabană situată în masivul Postăvarul, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 55/2020, motiv pentru care societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Cu privire la rezultatul verificărilor au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, în vederea luării măsurilor legale, conform competențelor.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, precum și Poliția Locală Brașov, efectuează verificări conform competențelor, reprezentanții societății în cauză fiind invitați la sediul acestor instituții în vederea verificării documentelor societății.
foto caracter ilustrativ – sursa: portalsm.ro