Accident în Șercaia provocat de un șofer în vârstă de 67 de ani care s-a urcat beat la volan

Luni, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un bărbat, în vârstă de 67 ani, care a condus un autoturism pe raza localității Șercaia din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a condus autovehiculul pe strada Oltului din localitatea Șercaia, județul Brașov, unde a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit zidul unui imobil, iar ulterior, a ricoșat pe marginea drumului public.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,87 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...

Erfahrungen mit der Wettplattform bwin

Der Sportwettenanbieter bwin hat sich über Jahre hinweg als feste Größe im Markt etabliert und bietet eine breite Palette an Wettmöglichkeiten. Viele Nutzer schätzen...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...