Ofițer de poliție din Mureș, reținut pentru trafic de influență și șantaj

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, în baza ordonanțelor de delegare emise de  procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat cercetări într-o cauza penală privind un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Poliția municipiului Reghin – Biroul Ordine Publică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și șantaj.

La data de 29 octombrie a.c., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea polițistului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea faptelor descrise mai sus.

În fapt, în cursul anului 2020, doi cetățeni din județul Mureș au formulat la S.J.A. Mureș denunțuri din care rezulta faptul că ofițerul de poliție le-ar fi pretins 6.750 euro și 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro și 3.300 lei, în scopul de a-și folosi influența pe lângă colegii săi, în sensul obținerii unei soluții favorabile în dosarele în care aceștia erau cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, în cursul lunii octombrie, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Mureș – Poliția municipiului Reghin – Biroul Rutier a formulat un denunț la sediul S.J.A. Mureș din care reieșea faptul că a fost amenințat de ofițerul de poliție cu dezvăluirea unor fapte compromițătoare în schimbul determinării unor persoane să nu mai facă afirmații despre pretinderea și primirea de către inculpat a sumelor de bani, obiect al infracțiunii de trafic de influență.

În momentul reținerii, inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cursul zile de astăzi, 30 octombrie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: DGA

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version