Trei medici infectați cu coronavirus au fugit dintr-un spital din Târgu Jiu

Situație fără precedent la Târgu Jiu, unde trei medici bolnavi de COVID au dispărut din spitalul unde erau internați.

Un control inopinat, făcut în miez de noapte de inspectorii DSP, a scos la iveală că medicii, acum pacienți, nu se aflau în saloane, potrivit stirileprotv.ro.

Poliția a deschis o anchetă, mai ales că cele trei cadre medicale ocupau, cel puțin pe hârtie, locurile și așa insuficiente din spitalele COVID.

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu are paznici la toate ușile care fac legătura cu exteriorul, dar nimeni nu știe pe unde au ieșit medicii. Toți trei sunt diagnosticați cu noul coronavirus.

Polițiștii au constatat că este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, medici în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Medicii infectați figurau ca fiind internați pe secția de Boli Infecțioase de câteva zile și se aflau sub tratament. Cei trei nu aveau forme grave iau seara plecau acasă.

Aceștia au acum dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Femeile au fost găsite la domiciliu și transportate cu ambulanța pe secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Conducerea unității medicale s-a declarat șocată de gestul colegilor. Șocați de inconștiența medicilor infectați au fost și inspectorii de la DSP care au descoperit dispariția cadrelor medicale, potrivit antena3.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...