Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și care s-a soldat cu rănirea a cinci persoane s-a produs sâmbătă după amiază pe DN 11 în județul Brașov, la km 10.
Potrivit IPJ Brașov, toate cele cinci persoane rănite au fost transportate la spital în vederea primirii îngrijirilor medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că cei trei șoferi nu consumaseră băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.
În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, oamenii legii urmând să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea coliziunii.
Traficul rutier se desfășoară în condiții normale









