VIDEO-Bătaie între adolescenți în curtea unei școli din Codlea. Poliția a deschis o anchetă

După ce pe rețelele sociale a început să circule o filmare cu doi adolescenți care își împart pumni și picioare în curtea unei școli din Codlea, polițiștii au deschis o anchetă. 

Potrivit primelor informații furnizate de IPJ Brașov, se pare că altercația a avut loc în urmă cu mai multe săptămâni. în timpul vacanței de vară. 

Comunicatul IPJ Brașov: 

La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea, județul Brașov și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiul Codlea.

Totodată, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce aceștia s-ar fi aflat în curtea școlii, împreună cu alți tineri, s-ar fi agresat fizic reciproc, ca urmare a unor discuții în contradictoriu.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...