Recomandările Poliției Brașov la început de an școlar

Pentru fiecare elev, părinte şi cadru didactic, un nou an de învăţământ reprezintă o nouă provocare. Implicarea în asigurarea unui mediu școlar în care procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții revine deopotrivă tuturor: autorități locale, cadre didactice, părinți, polițiști. Cu toții vrem să-i știm protejați, la adăpost de orice pericol. 

Tocmai de aceea, stimaţi părinţi, vă recomandăm:

  • Ajutaţi-l pe copilul dumneavoastră să înţeleagă faptul că trebuie să respecte regulile şi să adopte un comportament preventiv pentru a evita orice situaţie nedorită;
  • Acordaţi permanent atenţie deosebită relaţiei cu propriul copil. Lipsa de supraveghere sau o supraveghere necorespunzătoare pot crea premisele adoptării de către acesta a unui comportament deviant sau delincvent;
  • Păstraţi legătura permanent cu cadrele didactice şi verificaţi evoluţia şcolară a copilului dumneavoastră, astfel veţi putea corija în timp util un eventual comportament neadecvat;
  • Atunci când observați o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră (lipsă de comunicare, apatie etc), încercați să aflați care este problema și să o rezolvați împreună ;
  • Învățați-vă copilul să nu intre în anturaje dubioase, să evite violența în rezolvarea conflictelor și să vă ceară sprijinul în orice problemă pe care o întâmpină.

Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite, recomandăm elevilor:

  • În calitate de participanţi la traficul rutier (pieton, biciclist etc.), respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere;
  • Nu vă abateţi de la regulile unei conduite corecte şi spuneţi NU violenţei, agresiunii, presiunii grupului etc.
  • Manifestaţi întotdeauna o atitudine pozitivă şi adoptaţi un limbaj adecvat fără jigniri pentru a preveni eventualele conflicte;
  • Spuneţi întotdeauna părinţilor sau cadrelor didactice dacă v-aţi aflat într-o situaţie periculoasă şi solicitaţi sprijinul poliţiştilor atunci când consideraţi că este necesar;

       Pentru prevenirea unor incidente ce ar putea perturba procesul de învățământ, recomandăm cadrelor didactice:

  • Interveninți în timp util, alături de părinți, pentru prevenția comportamentelor de risc ale copiilor;
  • Amintiți-le permanent riscurile la care se expun atunci când nu sunt corecți, toleranți, respectuoși;
  • Nu ezitați să solicitați sprijinul polițiștilor atunci când acest lucru este necesar, și încurajați-vă elevii să vă ceară ajutorul atunci când au o problemă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...
polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...