Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 22 august 2020, în jurul orei 22.45, pe strada Molnar Janos din municipiul Braşov, a avut loc o coliziune între două autoturisme, în urma căreia au rezultat doar pagube materiale, fără victime.
Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză, cadrele de poliţie au stabilit faptul că unul dintre cei doi conducători auto, respectiv un tânăr în vârstă de 21 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.